De când sunt ateu

Sunt aproape 3 ani de când scriu cu mai mare sau mai mică regularitate aici.

Mi-a plăcut fiecare moment şi am învăţat multe și le mulțumesc tuturor celor care m-au citit.

Din motive personale şi pe care vreau să le ţin aşa voi lăsa blogul activ dar fără articole noi.

În postarea anterioară am scris o motivaţie a închiderii acestui blog şi cred că trebuie adusă la suprafaţă

Muller incerc foarte tare sa-mi pastrez anonimatul, chiar e important din motive personale.
Si cum spuneam proiectele celelalte vor creste in timp in blogosfera si le vei descoperi si singur.
Am 191 de articole, poti citi si din urma, ca nu cred ca il voi sterge ci doar abandona pentru articole noi.
Si nu va ingrijorati, nu am devenit credincios sau altceva,vreau doar sa ma exprim altfel, poate mai bine si sa fac mai multe.
DEA este un avatar al carui rol era sa exprime frustrarea si neputinta pe care o simteam intr-o lume dominata de crestini.
Acum, cand cunosc deja oameni din comunitatea ateista e mai simplu, sunt mai calm si am unde sa ma defulez fara sa ma tem de repercursiuni. Astfel incat renunt cu bucurie la un rol de care nu mai am nevoie la nivel personal.
Si pana la urma toate blogurile sunt despre cel care le scrie si despre ce invata atat de la cei care ii comenteaza cat si despre motivele pentru care scrie.

Astfel incat dupa 3 ani de nervi si fiere varsata aici sunt in stare sa trec la ceva mai calm,la promovarea gandirii critice la o metoda mai calma de dialog (pe cat imi functioneaza)

Da, astea sunt motivele, chiar ma bucur ca am apucat sa le scriu integral.

Așa că, această piele pe care am purtat-o, acest alter-ego electronic, ironic şi agresiv, plin de vână şi nervi va înceta să mai se exprime.

Omul din spatele lui însă, nu. Omul din spatele lui este liber de gândire religioasă şi mistică, este un sceptic şi un om care adoră realitatea.

În aşa hal încât nici măcar nu mă îmbăt serios pentru că nu vreau să îmi stric percepţia despre realitate.

Am alte proiecte, alte vise care sper să ajungă mai departe, să mă reprezinte mai bine şi mai complet.

Şi acum o mică încercare de sintetizare:

De când sunt ateu

De când sunt ateu, viaţa mea căpătat o valoare inestimabilă și viaţa celorlalţi este mult mai importantă pentru mine, pentru că ştiu că trebuie să îi apreciez pentru puţinul timp pe care îl avem împreună.

În fiecare zi în care mă trezesc văd natura din jurul meu, şi mă gândesc la procesul minunat prin care frunzele îmi oferă oxigen, aerul mă răcoreşte şi soarele mă încălzeşte. Şi ştiu că nu sunt făcute pentru mine şi asta le face cu atât mai importante, pentru că pot să mă bucur de ele, pot să profit pentru puţin timp de faptul că există şi îmi fac viaţa posibilă.

De când sunt ateu, am învăţat valoarea ştiinţei şi a puterii ei. Am învăţat să disting minciuna de adevăr şi jumătăţile de adevăr de realitate. Şi înţeleg că sunt în viaţă datorită ştiinţei, că viaţa mea e mai bună datorită ei, că viaţa copiilor mei va fi făcută posibilă tot prin ea. Şi sunt mândru că înţeleg un proces atât de esenţial pentru umanitate.

De când sunt ateu, mă lupt cu deciziile morale din viaţa mea. Ştiu că aceste decizii depind de mine şi de rationamentul meu şi doar al meu şi asta îmi dă responsabilitate şi putere. Puterea de a greşi şi de a-mi cere iertare în caz că greşesc şi puterea de a lua decizia corectă şi a fi mândru de mine.

De când sunt ateu, ştiu că dragostea nu vine din credinţă

De când sunt ateu, iubesc. Iubesc mai puternic şi mai intens, mai mistuitor şi mai adânc decât am făcut-o vreodată. Pentru că stiu că doar aici şi doar acum şi doar în această viaţă putem fi împreuna, pot să mă bucur de zâmbetele, de mângâierile şi de mustrările ei. Aşa că zâmbesc mai des, mângâi mai des şi merit sa fiu certat mai des. Pentru că fiecare moment e unic şi irepetabil şi nu vom avea o veşnicie să ne purtăm frumos.

De când sunt ateu ştiu ce pierd când oamenii dragi mor. Şi plâng nu pentru că viaţa lor nu se continuă, ci pentru că ştiu că nu ii voi mai vedea şi nu vom mai putea vorbi. Şi mereu rămân lucruri nespuse…

Am aruncat toate presupunerile şi prenteţiile de cunoaştere deoparte. Şi am pornit de la zero învăţând şi educându-mă şi sperând să nu greşesc dar fiind gata oricând să îmi schimb părerile în faţa unor argumente imbatabile.

De când sunt ateu, ştiu că adevărata cunoaştere nu vine din revelaţie.

De când sunt ateu dispreţuiesc religiille cu dezumanizarea pe care o aduc. Le urăsc pentru modul în care ceea ce este normal devine anormal şi păcătos, ceea ce este moral devine dictat zeiesc şi ceea ce este rău devine acceptabil dacă se face în numele zeului. Dispreţuiesc religiile atunci când îşi arată adevarata faţă: instituţii corupte şi fără pic de responsabilitate pentru cei pe care pretind că îi au în grijă, dispreţuiesc lipsa de moralitate a celor care se autointitulează autorităţi morale.

Urăsc preoţii şi minciuna continuă pe care o promovează, urăsc lipsa de răspuns înlocuită cu “aşa vrea dumnezeu”, urăsc ritualurile goale de conţinut şi de esenţă şi de adevăr. Îi urăsc pe cei care îmi spun că un nou-născut e defect până nu fac unii nişte vrăji deasupra lui, îi urăsc pe cei care spun că soţia mea nu e cu adevărat soţia mea până nu mi se fac incantaţii şamanice.

Mă îngrijorează cât de puţin se ştie despre realitate, dar cât de mult se ştie despre ce nu ai voie să faci duminica.

E înfiorător cât de puţini ştiu ce e aia teoria evoluţiei dar ştiu cu exactitate ce se va întâmpla după ce mor, sau ce sfânt se sărbătoreşte în următoarele 52 de săptămâni.

Mă sperie egocentrismul celor care au senzaţia ca sunt creatura preferată a unui tătuc ceresc, mă sperie faptul că nesiguranţa pe care o au în privinţa asta şi-o ascund prin acţiuni criminale sau intolerante.

Mă îngreţoşează intoleranţa şi prejudecăţile celor care spun că ei nu pot să judece de capul lor, mă scârbeşte ura nedisimulată şi pseudo-justificările inventate pentru a dispreţui oameni ca şi ei.

De când sunt ateu, am învățat să fiu sigur pe mine și pe ceea ce pot face.

De când sunt ateu, îi deplâng pe cei care încă au nevoie de mângâiere pe creștet, povești înspăimântătoare și interdicții absurde pentru a se simții cu adevărat oameni.

Ce ne-a furat creştinismul [1]

Mă întrebam, ca mulţi alţii probabil, cum ar fi fost viaţa dacă nu exista creştinismul. Dacă ignoranţa şi lipsa de gândire critică specifică credincioşilor şi încurajată de biserica acum câteva sute de ani nu s-ar fi întamplat. Dar evident e un exerciţiu în futilitate.

Aşa că următorul gând a fost ce a stricat existenţa creştinismului, cum a influenţat el lumea în care trăim.

In interesul onestităţii trebuie să recunoaştem că există şi lucruri bune, influenţele bibliei în cultură sunt enorme, scenele, temele şi personajele biblice fac parte din cele mai bune şi importante manifestari artistice ale umanităţii. Şi multe alte beneficii.

Dar care sunt părţile rele?

1. Sexul. Practic a face sex (sau dragoste daca sunteţi romantici şi cu iubite) este asemuit cu un păcat. E valabil atât la atei cât şi la religioşi. De exemplu citeam acum câteva luni că Andreea Raicu şi Tudor Chirilă s-au întâlnit noaptea dar au fost “cuminţi”. Însăşi folosirea cuvântului “cuminţi” arată că a face sex e cumva anormal, diferit, de condamnat, care nu trebuie menţionat, ce trebuie ascuns, un păcat.

Asta nu e valabil doar la nivel verbal sau mental ci chiar declarativ. Sexul oral – păcat, sexul anal – păcat, sexul în care nu mulţumeşti zeilor că ai pe cine să bucuri cu ştromeleagul învârtoşat – păcat, sexul în poziţii diferite de “misionar” – păcat, să-ţi placă să faci sex mai mult decât să citeşti biblia – păcat.

Mai multe detalii: sexul în afara căsătoriei – păcat, sexul lunea, miercurea, vinerea sau duminica – păcat, sexul cu protecţie – păcat, sex fără naştere de prunci - inutil + păcat, sex cu două femei/bărbaţi – păcat, sex cu persoane de acelasi sex - abominaţieboalăpăcat.

Nu spun că ar trebui să facem sex în stradă, ci că învinovăţirea unui act natural, frumos şi cu beneficii pentru amândoi(trei, patru) este o manipulare josnică şi o negare a naturii umane de care numai religiile sunt în stare.

2. Dreptul la viaţă. Veţi spune că creştinii de diverse facturi sunt primii care să vorbească anti-avort. Nu la asta mă refer, şi eu sunt anti-avort dar nu şi anti dreptul de a  alege.

De-a lungul istoriei milioane de oameni au murit pentru ca nu erau de acord cu doctrina oficială. Sau pentru că (aşa cum  se întâmplă şi în zilele noastre) se roagă în loc să meargă la medic. Sau pentru că au aşteptat să-i salveze dumnezeul lor din pericol de moarte în loc să se scoată singuri.

În diverse colţuri ale lumii încă se promovează educaţia sexuală prin abstinenţă pe baza doctrinelor religioase,  în ciuda faptului că eşuează lamentabil de fiecare dată.

Homosexualii sunt priviţi ca ciumaţi si nu de puţine ori se strigă incitându-se la crimă doar pentru că există ignorând dovezile ştiinţifice că cei mai homofobi sunt cei cu tendinţe reprimate homosexuale.

Crime în numele religiei? Desigur! Atentare la viaţa privată a altora? In fiecare zi, e practic modul de viaţă al tuturor religiilor, nici nu pot supravieţui altfel.

3. Libertatea de exprimare

Cum poţi să te exprimi cu adevărat liber cât timp ceea ce vrei să spui este oprit de revelaţia divină din cartea sfântă a unei religii? Cum ai putea critica, judeca sau pune la îndoială ceva ce vine direct de la un zeu? Cum ai putea să te aperi argumentand raţional pentru o libertate de gândire când cartea sfântă spune că dacă te îndoieşti de zeul suprem meriţi să mori?

Şi moartea nu este o ameninţare în van, de la Socrate încoace, cei care s-au indoit de zei nu au avut o soartă uşoară.

De la începutul ei şi până în prezent visul oricărei religii este oprirea discursului liber şi automat al criticii şi gândirii raţionale. Mii de ani au reuşit, dar acum castelul începe să se fărâme.

Creştinismul în particular a hotărât destinele a milioane de oameni, de la ungerea reprezentanţilor domnului în scaune de împăraţi şi regi până la ţinerea sclavilor la locul lor promiţându-le viaţă mai bună în eternitatea vieţii viitoare (dar între timp stai şi munceşte până mori).

4. Dreptul de a contrazice:

Dacă o discuţie ajunge să implice şi ceva religie, un ateu pierde din start. Nu poti să vorbeşti în faţa unui credincios despre nonexistenţa lui Dumnezeu, să ceri dovezi, să prezinţi convingeri personale. Esti pus la zid imediat, esti privit cu dispret, şi chiar dacă nu au argumente de existenţa Divinităţii, te fac să te simţi ca un păcătos. Prin urmare, eu m-am hotărât să nu mă mai aventurez în nicio discuţie despre religie. Este o pierdere, deoarece, consider eu, ar fi multe de vorbit pe această temă.

de la Ela

5. Crestinismul a furat morala. Crestinismul a transformat semnificatia lui “a fi moral” in “a fi obedient fata de niste legi primite telepatic de unii imbracati ciudat”. Oamenii nu-si mai pun probleme de genul “ce inseamna sa fii moral?”, “de ce ar trebui sa fiu moral?”, “de ce a fost imoral sa fac X in situatia Y?” pentru ca raspunsurile sunt gata pregatite.

Daca mai vorbim si de abominatia cu spovedania care sterge cu buretele imoralitatile din trecut situatia e si mai sumbra.

de la Logosfera

6. Onoarea. Cred ca unul dintre cele mai importante efecte ale crestinismului asupra omului a fost deprimarea omului de onoarea si mandria de a fi om. A distrus eroii si faptele lor si i-a inlocuit cu martiri si popi. A facut din om o fiinta josnica, murdara, rusinoasa, pacatoasa, nedemna de viata, fara posibilitatea de a se bucura de lucrurile minunate care ni le pune la dispozitie pamantul, universul, si chiar conditia noastra umana. Parerea mea este ca asta e cel mai mare “pacat” al crestinismului asupra omului. Si cum zicea cineva, if there really is a God and i get to stand before him, i hope he has a good excuse.

de la ksovi

7. Progresul.

Ohohooooo, si inca cate nu ne-a furat crestinismul.

Dar, ca sa fie mai simplu, pune pe lista doar cunoasterea stiintifica, pentru ca de aici rezulta toate frumusetile lumii moderne, din care amintesc: curentul, canalizarea, medicina, masini, avioane, nave spatiale, tiparul, internetul, telefonia mobila, calculatoarele, televiziunea si multe multe altele.

Daca nu exista cre(s)tinismul, astea nu apareau in secolele 19-20 ci poate in secolele 9-10.

Iar acum, in loc sa iesim in weekend la munte, poate faceam o excursie pana la unul din sistemele stelare invecinate.

de la Mogre

Şi ăsta e doar începutul unei liste despre ce ne-a furat creştinismul…

Voi ce sugestii aveţi? Ce merită introdus?

Acesta e ultimul articol şi aş vrea sa fie colaborativ, spuneţi-mi ce simţiţi că s-a stricat datorită creştinismului şi îl voi încorpora în articol.

http://www. heiliger-apollinaris.de/

Băi, am o problemă! Sau mai multe…

În primul rând mi-am uitat parola de la contul de mail asociat blogului. Si investisem 5 minute în ea, am setat-o pe peste tot prin setarile lui wordpress, pe telefon să răspund iute la comentarii şi când să mai fac curat sau să dau un răspuns mai lung, lipsă parolă. Partea naşpa: google nu mă poate ajuta ca habar n-am care-i parola de la contul de yahoo, care e identic cu cel de gmail.

Aşa că o să fac un cont nou curând, aviz celor care îmi scriu în privat.

Apoi, vreau să declar oficial că m-am săturat de cititorii de cărţi religioase din metrou. Ce basca mamii ei de viaţă nu sunt destule cărţi ieftine pe piaţă? E 10 lei o carte măi oameni, mai scoateţi capul dintre genunchi şi culturalizaţi-vă.

Azi era lângă mine un tinerel care citea cel mai recent număr din Treziţi-vă cel în care Martorii lui Iehova zic despre atei că “nu îşi ţin părerile pentru ei”.

Asta o spune cultul cu cea mai agresivă tactică de prozelitism din istorie, de te întâlneşti cu bătrânici pe care le caută reumatismul pe acasă oprind oameni ocupaţi pe stradă ca să îi întrebe dacă au destui Isuşi în inima lor. N-am mai avut ocazia să dau peste unii pe stradă ca să-i şochez un pic cu nişte blasfemii epice.

Evident că articolul era mizer şi scris într-un ton insultător (aparent ateii sunt mai jos pe scara intoleranţei religioase decât cei de altă credinţă). Pe lângă ton, articolul era plin de informaţii false şi îl dădea ca exemplu de conversie a unui neoateu pe Anthony Flew.

Care Anthony Flew este deist şi respinge cu convingere zeităţile deşertificate şi mumificate ale creştinismului şi islamului. Dar adevărul nu e niciodată plăcut pentru plimbătorii de rahat din religiile creştine, ei trebuie să mintă şi să distorsioneze realitatea ca să-şi apere preţioasa părere falsă despre lume. Astfel încât, citate din Anthony Flew sunt expuse în acel articol drept atac la adresa ateilor, dar nici o secundă nu se menţionează că Flew refuză să creadă în zâna bărboasă şi manicală a Vechiului Testament sau în tânărul instabil şi cu tendinţe sinucigaşe din Noul Testament.

De ce nu pot oamenii religioşi să accepte adevărul? De ce e atât de greu de înţeles că sentimentele lor nu sunt dovada pentru zei, faptul că părerile le sunt confirmate de societate nu înseamnă că sunt şi bune şi că există o singură metodă de a discerne realitatea de păreri?

”Zombie dragă” de Mădălina Manole

Să fie clar, nu vreau să râd de moartea Mădălinei. Totuși nu pot sa nu observ ipocrizia cronică a creștinilor care acum se dezic de faptul că s-a sinucis pentru că ”era un bun creștin”. Aparent nu era suficient de bun creștin, cu siguranță era un om normal cu probleme care au rămas nedescoperite din cauză că biata de ea nu vroia să arate altora că nu se simte așa de strălucitor.

Ba chiar citeam azi că Daniel și gașca de bărboși în fuste care conduc BOR or să decidă dacă să o înmormânteze ca pe un creștin care nu s-a sinucis sau o să stea serios cu dogma-n brațe.

Sunt doar două variante: fie se fac că n-au aflat că s-a sinucis, fie o să cedeze presiunii populare și o să trimită un popă la înmormântare.

Oare caracatița Paul ce-ar alege?

Dar înapoi la problemele de zi cu zi, am compus un cântecel pe versurile Mădălinei dedicat unui zombie iubit de miliarde de creștini (chiar și cei care se sinucid):

Isus dragă nu fi trist(ă)

Fiindcă e păcat

Fără cuie nu există

Schingiuit adevărat

Dar se uscă crucea-n soare

Plaga mai ușor

Rigor mortis tot apare

Rece, inodor

La fel și eu am murit

Dar popii toți m-au mințit

Am plâns și degeaba tot

Ce-au zis mi s-a parut

Dar dup-o zi și inc-o zi

Nu m-am intors printre vii

Așa că ce mama mă-si mi-ai făcut?

Isus dragă nu fi trist(ă)

Fiindcă e păcat

Fără cuie nu există

Schingiuit adevărat

Dar se uscă crucea-n soare

Plaga mai ușor

Rigor mortis tot apare

Rece, inodor

Așa au fost și vor fi

Minciunile popimii

Așa se-ntâmplă de câte ori nu gândim

Te vei trezi mai târziu

Dacă nu ești deja diliu

Fruntea sus

Și rațiune să răspândim

Isus dragă nu fi trist(ă)

Fiindcă e păcat

Fără cuie nu există

Schingiuit adevărat

Dar se uscă crucea-n soare

Plaga mai ușor

Rigor mortis tot apare

Rece, inodor

Megastarul și fanii enervanți

Am avut ocazia să ma intâlnesc de-a lungul vieții cu câțiva oameni celebri. Celebri în România, în general muzicieni. Am avut onoarea să fiu în backstage la multe concerte să văd pregătirile, emoția și simpla umanitate a celor care urmau să energizeze sute dacă nu mii de oameni.

Am observat o chestiune care cred că se aplică fără excepție: persoanele publice nu suportă fanii disperați. Sigur că apreciază sprijinul și dedicația și dragostea celor care le apreciază muzica, dar nu la asta mă refer. Eu mă gândesc la acel gen de fan care își schimbă coafura ca să semene cu cea a vedetei, la cel care se îmbracă precum cântărețul preferat de rock, cel care are haine de la același designer etc.

Genul ăsta de oameni sunt tratați politicos și distant, sunt expediați repejor și se face tot posibilul să li se răspundă la întrebări cât mai iute.

Problema nu e atât de gravă, dar e o reacție normală atunci când întâlnești pe cineva care renunță la propria identitate încercând pe cât posibil să o copieze pe a ta. Cumva proximitatea unui asemenea om te face să te simți murdar și un pic ciudat, iar pe el îl face cu siguranță să pară obsedat și instabil psihic.

În același fel în care sunt convins că uncântăreț metalist ar fi mai interesant de tipa în rochia înflorată ajunse întâmplător la concert decât de toate fioroasele pierce-uite și cu inele în sfârcuri.

Asta pentru că însăși natura noastră ne spune că e ceva dubios, ceva anormal la cei care nu au destulă minte să își creeze propria personalitate și au nevoie să o fure pe cea a unui personaj mai celebru.

Ironic, chiar azi am citit că întruchiparea lipsei de personalitate (Bella din seria Twilight), respectiv Kristen Stewart a declarat că ”oamenii te iubesc dar nici măcar nu te cunosc”.

Ceea ce mă face să mă întreb de unde știu creștinii că zeul lor își dorește adorație necontenită. Dacă suntem creați asemenea lui reacția naturală este de respingere a lingușitorilor (dacă îți dai seama că sunt lingușitori), deci masele necontenite de oameni care abia așteaptă să-ți cânte numele nu poate decât să te facă să te sperii un pic. Fie ai un ego imens (ceea ce e destul de incomatibil cu un zeu iubitor), fie ai o problema psihică.

Dacă nici una nu e adevărată atunci ce fel de minte își dorește o armată constantă de yes-meni?

Creștinii spun că vorbesc cu Dumnezeul lor în fiecare zi și probabil îl întreabă cum e mai bine să facă într-o anumită situație. Ei bine, aș vrea să văd creștinul care zice că încalcă sfatul zeului lui. Pentru că dacă nu o face atunci face parte din armata de yes-meni lipsiți de identitate. Singurul mod de a-ți demonstra independența în fața unei entități parentale (așa cum e și zeul creștin) este să îi refuzi sfatul, ideile și propunerile și să descoperi singur ce trebuie făcut și ce nu.

Liberul arbitru înseamnă să iei decizii singur nu să accepți decizile altuia și cel mai amuzant e că cei mai mari fani ai liberului arbitru (marele cadou al zeului creștin) sunt cei care nu vor să-l folosească deloc renunțând de bună-voie la umanitatea lor în căutarea unui ideal absurd și intangibil.

Un coșmar numit credință

- NUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU!

- Ce-i, ce-i, ce s-a întâmplat?

- Am avut un vis teribil!

- Ce ai visat de te-ai speriat în halul ăsta?

- Am visat cum lumea era condusă de niște oameni fără scrupule, care se imbrăcau în straie aurite și predicau moralitatea în timp ce violau copiii ce se aflau în grija lor. Am visat că guvernul nostru și statele lumii se lăsau călcate în picioare și își pierdeau suveranitatea, pentru că toți sefii de stat le asigurau drept de veto unor virgini în rochii care dictau apoi cine să aibă acces la tratament medical, când să faci sex și cum să îți crești copii în spiritul credinței adevărate.

Am visat că oamenii uitaseră de medicină, de zborul în spațiu, de tehnologie și genetică, de comunicare instantanee și apă curentă, de standarde moderne de educație și de viață, că toți acești oameni se întâlneau doar pentru a se ruga și a cere ajutor de la ceva invizibil și care nu părea să le răspundă în vreun fel.

Am mai văzut oameni simpli care își urau concetățenii pentru că nu erau de acord cu partenerii lor sexuali, pentru că aveau păreri diferite sau pentru că nu urmează aceleasi ritualuri ca și ei.

M-am cutremurat ascultând copii care nu știau ce să creadă când erau întrebați ce sunt dinozaurii,  nu întelegeau diversitatea vieții și frumusețea acestei diversități. Spuneau că totul a fost creat acum șase mii de ani.

- Of, dragul meu, dar de ce ai strigat?

- Pentru că nimeni, nimeni nu mai gândea și nu mai raționa. Nu simțeau decât credințele lor absurde în zei și mituri, în monștri și îngeri, în stele care conduc viața și cristale care te vindecă, în care totul e energie care curge pe unde vrea ea, în medicamente inutile, în conspirații nebune, în vaccine otrăvitoare, în cipuri și satane. Și s-au ridicat cu toții, cu cărțile lor, cu dogma lor și cu părerile lor auto-validate  și mi-au spus ”Crede și nu cerceta!”.

- Ei, stai liniștit, e doar un vis…

Dumnezeul vostru e impotent!

O nouă concluzie pe care am descoperit-o după cele doua articole ”Ucide în numele Domnului”:

Creștinii se inchină unui zeu impotent.

Zeul lor nu le poate cere să-și ucidă copii.

Și nu pentru că un zeu atotputernic nu ar putea asta, ci pentru că respectivii credincioși nu îl lasă.

Cel mai comun răspuns pe care l-am primit a fost ”dumnezeu nu ar face asta” motivația variind de la ”legamintele vechi nu mai sunt valabile” la ”dacă ar cere asta înseamnă că e diavolul”.

Ei bine, e doar o grămadă de aberații.

Zeul vostru dragi creștini este ATOTPUTERNIC! Voi l-ați definit așa, nu eu. Dacă ar exista ceva care să îl limiteze nu ar mai fi atotputernic. Nici măcar propriile reguli nu te pot limita când ești atotputernic pentru că tu ești cel care a făcut legile, deci le poți rupe și argumenta că ăsta era Planul. You don’t fuck with the Plan.

Chiar și argumentând ”poate, dar nu vrea” ești pe un teren fragil, pentru că brusc afirmi că știi ce vrea zeul tău. Ori asta e culmea egocentrismului creștin, să crezi că știi ceea  ce vrea o ființă prin definiție inefabilă, imposibil de sondat și de tras la răspundere. Nu uitați că, așa cum m-au învățat cititorii lui Marius Cruceru, dumnezeu e transcendent și imanent (ceea ce înseamnă ba că nu e nicăieri, ba că e peste tot) și nu există nici o contradicție în termenii ăștia (și marmota învelea Isuși în staniol).

Iată maximul de incompetență al teologiei creștine: să declari că zeul tău este atotputernic, transcendent și imanent și apoi să-i pui călușul în gură când e vorba să comunice, pentru că ”nu ar face asta”.

V-ați luat ostatic propriul zeu, l-ați torturat și abuzat până când tot ce mai auziți este ceea ce vă convine. Îl marginalizați la minuni banale gen aprins lumânări prin Orientul Mijlociu și vindecat câte un bolnav inchipuit și când e vorba să auziți întrebări pe care orice zeu cu un pic de sânge-n instalație poate pune voi îi dați peste gură.

Ăsta e zeul vostru, cel la care vă închinați și căruia îi ridicați osanale, un zeu legat la ochi și de picioare cu călușul în gură și dacă arată ca și cum ar avea sub 12 ani, cel mai probabil e violat de vreun popă.

Faceți un bine și luați-i gâtul, ar fi mai demn și mai drept să moară decât să trăiască așa. El conducea armate în luptă (și pierdea din cauza carelor de fier), despărțea marea în două (și își rătăcea poporul timp de 40 de ani pe un drum care i-ar lua un maxim un an oricărui idiot).

Zeul ăsta măcar încerca, măcar se dădea cu fundul de pământ să fie ascultat și când nu era ascultat îi omora pe netrebnici. Era infiorător, dar măcar vă temeați de el.

Ce venerați voi acum e o umbră, o fostă vedetă care trăiește din pensie și care nu poate protesta când îi luati 15% din venit, vocea, atributele și puterile.

Voi sunteți mai puternici decât zeul vostru dar vă e frică să recunoașteți pentru că asta ar însemna să vă luați și responsabilități.

Iar a fi responsabil este imposibil pentru un credincios care e obișnuit să zică ”cum vrea dumnezeu”.

Fi responsabil și ucide zeul din capul tău.

Oferă-i o moarte demnă, plantează un copac în amintirea lui și apoi trezește-te la realitate.

Ucide în numele Domnului 2 – Concluziile

Sincer, când am pornit discutia cu Andrei, nu mi-am imaginat că o să ajung aici.

Am pus o întrebare simplă care avea doar două răspunsuri posibile (în speranța de a evita ascunsul după deget).

Întrebarea:

Daca ti-ar cere dumnezeu maine sa-ti omori parintii sau iubita, ai face-o? Poti raspunde doar cu da sau nu, si nu evita te rog.

Ai zice că e un răspuns simplu. Personal (și îmi place să cred că nu doar din cauza că sunt ateu ci pentru că sunt om) aș face tot posibilul să nu iau viaţa nimănui. Cu atât mai mult când îmi iese impus.

Discuția cu Andrei, Alexandra și alții are loc aici (postarea anterioară). O să redau o parte din comentarii:

Andrei spune:

În primul rînd, pe lîngă faptul că ai interpretat greșit răspunsul meu, te-ai grăbit și mi-ai zis că am răspuns cu „Da” la întrebarea mea (eu spunea de ceea ce a făcut Avraam), cred că se mai fac unele confuzii.

Deși are dreptate (nu a dat un răspuns clar ci doar a citat din Avraam), alt răspuns definitiv n-am primit ci doar evitare și ascundere după teologie. Când rahatul s-a împrăștiat în ventilator și l-a lovit peste ochi a dat-o la întors că dumnezeu n-ar cere asta, că n-ar fi nevoie că hâr că mâr.

Realitatea e alta, dar ăștia nu înțeleg, zeul lor, chiar și acceptând definițiile bibliei, nu este limitat de nimic. Să zică X sau Y că n-ar face dumnezeu ceva înseamnă să își arate deosebita ignoranță față de propria religie. Dacă e atotputernic, poate să facă orice, inclusiv să îți ceară să-ți omori copii că așa i s-a sculat de dimineață.

Tais vine ca o floare și declară ”ce intrebari poti pune unora nepregatiti sa-ti raspundă”, după care face același lucru ca și Andrei, respectiv se ascunde în spatele diverselor interpretări ale bibiliei și zice că nu s-ar întâmpla. Apoi declară că e imposibil ca Dumnezeu să comunice cu oamenii deși aparent comunică destul de des cu lumânările din Ierusalim și dogmaticii ortodocși. Ce convenabil e ca zeul tău să fie de aceeași părere cu tine în fiecare zi!

Legea veche s-a completat si innoit prin singele varsat pentru stergerea pacatelor. Deci intrebarea ta este vicleana ,fiindca stii prea bine ca este imposibil ca Dumnezeu sa-ti ‘comunice’ ce zici tu, dupa jertfa de pe Golgota

Au apărut apoi diverși ignoranți care vroiau doar să trolleze (flying și razza).

Pentru că ajungeam într-un punct mort am hotărât să nuanțez:

Daca Dumnezeu (adevaratul dumnezeu nu voci in capul tau) ti-ar cere sa-ti ucizi familia…

1. Ai face-o pentru ca asa cere el.
2. Te-ai opune cu toata puterea ta si ai prefera sa mori tu inainte sa ii omori pe ei.

Nici măcar cu portița auto-sacrificului nu am obținut un răspuns. Oamenii ăștia nu ar tremura în a-și ucide familia dacă li s-ar cere de la o autoritate suficient de înaltă dar nici măcar nu s-ar oferi în loc. Biblia arată clar ca dumnezeu e maleabil și slab la negocieri și ei nici măcar nu încearcă!

În cele din urmă ajungem la ridicola concluzie ”dacă pui întrebări despre dumnezeu, înseamnă că crezi în el” – tais având blocajul mental de a evita răspunsul cu orice preț. Ok, să acceptăm ipotetic că aș crede în zei.

Aș pune aceeași întrebare pentru că e la fel de posibil indiferent de poziția mea! Și răspunsul meu ar fi tot NU criminalilor!

60 de comentarii, 24 dintre ele de la creștini și n-au fost în stare să răspundă Da sau Nu.

Încheierea nu pot decât să o las lui Zergu care a sumarizat perfect discuțiile.

@tais: „Cum poti afirma despre un personaj imaginar(pentru tine) ,ca este moral sau imoral?”

De ce nu mă surprinde că nu pricepi?

Explic din nou (nu pentru urechile tale, ci pentru cei ce vor citi aceste discuții și încă gândesc):

Citești o carte de ficțiune în care există un personaj care omoară în stânga și-n dreapta. Personajul fură, agresează, manipulează, constrânge și torturează pe ceilalți. Consideri acel personaj imaginar moral? Nu.

Problema ta e că tu ai impresia că moralitatea ta vine de la o autoritate și consideri că nu poți judeca acea moralitate pentru că ai invalida baza sistemului moral pe care-l folosești. Făcând acest lucru îți dai seama că lumea nu se rupe în două, nu se deschid găuri negre și mai îți dai seama că TU ești autoritatea morală care judecă, iar asta strigă „NECREDINȚĂ, BLASFEMIE, IAD, PEDEAPSĂ ETERNĂ” în capul tău și, bine-nțeles, cedezi instinctual fricii și suspendezi procesul de gândire. Problema ta e că îndoiala e deja sădită și te va roade de-acum înainte și va coroda credința ta oarbă pentru că îndoiala este justificată.

Vestea bună e că la capătul călătoriei nu vei întâlni întunericul și frica pe care te-au mințit atâția că o vei întâlni, ci libertatea și eliberarea deplină a omului care gândește în afara dogmelor. Vei fi ateu ca și noi, iar când se va întâmpla, vom vorbi și vom râde împreună de naivitatea și frica ta de acum.

Bine ai venit spre adevăr și realitate!

E oare atât de deplasat să crezi că morala este intrinsecă ființelor umane și dacă fac eforturi chiar se pot înțelege?

Nu avem oare nimic în comun? Nu avem aceleași vise și aceleași dorințe?

Merită să distrugi ceea ce ești doar pentru a urma dorința unui tiran absurd?

Ucide în numele Domnului – Experiment pe Twitter

Dacă sunteți unul dintre cei 27 de oameni care ma urmăresc pe twitter e posibil să fi observat discuția asta. Dacă nu, here it goes.

După un pic de hârjoneală inocentă, anddij răspunde la tweet-ul meu:

@anddij Despre Biblie, desi e cea mai populara carte mare parte din ce e in ea e dovedit fals sau mult diferit de sursa originala.

@dumnezeueateu dă-mi, te rog, un exemplu de fals în Biblie

Povestim apoi despre câteva chestii, nimic senzațional.

După care:

@dumnezeueateu ce să zic, mîntuirea e pentru cei care cred, nu pentru cei intelingeți care ignoră un adevăr atît de… flagrant

Ceea ce mie îmi dovedește că nu oamenii inteligenți ajung în ipoteticul rai al creștinilor, ci oile fără minte.

Răspund în consecință:

@anddij 1. Daca mantuirea e pentru cei care doar cred si nu pentru cei inteligenti, asta spune ceva. Care adevar flagrant? Ca nu exista zei?

Mi se confirmă:

@dumnezeueateu 1. condiția e să crezi, nu să fii inteligent, asta era ideea. 2. Mulțumesc, nu am luat edorfine. Mă mir Cine a creat creierul

Și răspund:

@anddij 1. Daca conditia e sa fii oaie in loc sa gandesti, nu multumesc. Ma mir ca poti spune asta fara sa iti dai seama ca e o insulta.

După care dau cu bomba:

@anddij Daca ti-ar cere dumnezeu maine sa-ti omori parintii sau iubita, ai face-o? Poti raspunde doar cu da sau nu, si nu evita te rog.

De ce e asta o întrebare grea?

Pentru un om normal există un singur răspuns: NU! Și asta pentru că o cerere de genul acesta este imorală. Uciderea unui om pentru a satisface capriciul cuiva, chiar dacă acel cineva e zeu atotputernic, este imorală.

Chiar și dacă cererea nu ar fi imorală, tot ar însemna că X trebuie să-și ucidă părinții sau iubita la cererea zeului. Este asta ceva ce poți înfăptui cu conștiința curată doar pentru că Gelozie ți-o cere? NU! Actul este imoral, cererea este imorală!

Și poți spune nu zeului suprem? DA! Pentru că există o chestie numită “liber arbitru” în limbaj religios, nu ai încălca nici o regulă dacă te folosești de ceea ce se presupune că zeul ți-a oferit.

Răspunsul lung ar fi : Nu, și du-te-n mă-ta de bou, eu nu sunt sclavul tău!

Dar ce face Andrei Jităreanu (anddij)?

@dumnezeueateu …totuși mă gîndesc că aceași cere i s-a făcut de Dumnezeu lui Avraam, și Avraam a zis: DA!

Normal că nu o să apară în biblie cel care l-a înfruntat pe dumnezeu. Dar spre deosebire de Avraam, care acum are imaginea unui ucigaș cu sânge rece, cel care își înfruntă temerile (căci ce sunt zeii decât versiunea pentru adulți a monștrilor de sub pat) are integritate morală.

Nu este sclavul dispus la crimă al unui zeu care apoi se răzgândește zicând “e ok, te cred pe cuvânt”!

Aparent am mulți followeri din blogosfera creștină (probabil din cauză că sunt mai prietenos cu cititorii lui Marius Cruceru). Apare din neant Alexandra Baciu care crede că îl scapă din focuri pe anddij.

@dumnezeueateu pe scurt:Dumnezeu nu are nevoie de jertfa noastra, dar rasplateste orice intentie a noastra in acest sens.politicos poti fi?

Alexandra, nu sunt politicos când sunt înconjurat de potențiali criminali. Dar pe scurt: dacă nu are nevoie de jertfă atunci de ce o cere? Doar ca să vadă în ce măsură sunteți sclavi fără minte care nu puneți la îndoială un ordin? “Doar urmam ordinele” nu este o apărare acceptabilă și dacă știi puțină istorie ai știi la ce mă refer. Când comanda este nedreaptă nu trebuie urmată!

Concluzie:

Andrei Jităreanu este un potențial criminal. Sigur, trebuie îndeplinite niște condiții, dar în același timp știm că există boli neurologice în care auzi voci care îți spun să faci diverse lucruri. Dacă prima voce care vine spune “Eu sunt Domnul Dumnezeul tău și îți ordon să îți omori mama” Andrei nu va raționa suficient încât să se gândească că e bolnav, sau să ceară dovezi, el va urma ca o oaie comanda.

Si Alexandra Baciu va fi acolo să îl apere spunând că el doar și-a urmat credința în Dumnezeu, de unde să știe că e bolnav?

Andrei habar n-are ce-s alea endorfine (vedeți al treilea citat) de unde să știe el că de multe ori nu poți avea încredere în propriile simțuri, că ele te păcălesc și îți arată ce vrei să vezi, că poți fi păcălit extrem de simplu (magicienii fac asta zilnic)

Exagerez? Posibil, însă oameni ca Andrei și ca Alexandra sunt peste tot.

Înglodați în mocirla religiei ei nu mai văd lumea așa cum e ea ci încearcă să se detașeze astfel încât să aibă o viziune cât mai apropiată de cea a ipoteticului lor Creator.

Nu există întrebări asupra motivului pentru care o entitate atotputernică ar avea nevoie de sclavi care să-i ridice numele în slăvi – să fi atotputernic și să ai nevoie să ți se mângâie orgoliul e un semn de slăbiciune, după mine.

Nu există raționamente și căi de mijloc ci doar urmarea oarbă a comenzilor.

Nu există compasiune și dragoste de semeni așa cum se cere în biblie ci doar rătăcirea minții în capcana religiei.

Nu există comportament rațional și argumentare contra zeului, ci doar mizerie morală.

Nu e mai simplu să crezi că toate stările de bine sunt date de zeu drept recompensă că ești oaie fără discernământ?

Nu e mai simplu să renunți la a gândi cu mintea ta, încercând să îți dai seama ce crede zeul tău despre tine?

Nu e culmea egocentrismului să crezi că magnificul creator al universului e mai mult decât interesat de ce ai mâncat tu la prânz?

Încă  o dovadă a lipsei de tangență cu lumea reală.

Cu siguranță la moarte nu m-am gîndit niciodată mai mult și mai profund decît în noaptea de joi spre vineri, cînd medicii m-au pus într-un scaun cu rotile și mi-au stabilizat inima tahicardică. Am stat aproape toată noaptea la monitorizare și priveam cum sunt neputincios. Nu puteam face nimic. Priveam doar aparatul la care eram conectat și mă uitam la cifrele verzi care afișau pulsul. Cred că mulțumeam Lui pentru fiecare bătaie de inimă, pentru fiecare îngăduință din partea Lui ca inima mea să mai mai bată încă o dată… și încă o dată…. Sursa

Medicii te țineau în viață Andrei. Nu zeul tău inutil, care dacă îți dorea binele nu te trimitea la urgențe. Oamenii, oamenii pe care tu i-ai ucide fără să clipești dacă ai crede că asta ți se cere, te țineau în viață în timp ce tu mulțumeai Zânei cerești pentru nimic, și nu te gândeai la cei care s-au antrenat ani de zile ca să-ți care fundul ignorant și nerecunoscător până la spital, unde să-l țină în viață și să-l trateze cum pot mai bine, în timp ce tu nu le spui decât ”să vă ajute Dumnezeu”

Nu ți se pare nimic în neregulă?

Mizeria supremă [2]

Ultimele săptămâni au fost pline de știri despre scandalul care a pornit în Biserica Catolică  legat de abuzarea copiilor dați în grija lor, de maltratarea și violarea lor de către preoți sau ingrijitori.

Avem cifre? Avem.

Dilema Veche vorbește de câteva zeci de mii de abuzuri sexuale sau violuri dar nu ia în considerare abuzurile fizice

Wikipedia are evident surse diverse și vă dau câteva articole solide: 1, 2, 3, 4

Haideți să facem un calcul doar folosind cifrele din Dilema veche pentru că nu găsesc nici un tabel statistic cu număr de victime pe țară.

11.000 + 14.500 + 350 = 25.850 copii abuzați pe o perioadă de cincizeci de ani.

Asta înseamnă 517 copii abuzați pe an adică 10 pe săptămână.

Am citit diverse articole care spun că cifrele cunoscute din BC sunt mai mici decât se întâmplă în viața reală unde abuzul sexual e ceva mai des. Ok, accept asta. Pe de altă parte psihopații și bolnavii care mișună peste tot prin lume o dată prinși sunt dați pe mâna poliției și apoi cu greu mai pot să-și arate fața în public (în țările civilizate abuzatorii cunoscuți sunt monitorizați și vecinii sunt anunțați – o practică discutabilă, dar de înțeles)

Dar ce se întâmplă în Biserica Catolică când se află că ai abuzat un copil? Ești bătut pe spate și mutat în altă parohie. Ești protejat și ascuns și ferit de părinți, de copii și chiar de noii enoriași până la moarte dacă se poate. Dacă nu până la moarte atunci măcar până fapta se prescrie.

Știți ce spun popii când vor să mimeze uniunea cu plebea? Ca Biserica e compusă din Dumnezeu, preoți și enoriași.

Ei bine, enoriașilor vă convine în ce v-au tras popii? V-a plăcut să violați acei copii? V-a plăcut să îi terorizați, să îi dezbrăcați și să îi forțați să vă satisfacă în camerele voastre, în camerele de rugăciune și în altare? Voi sunteți la fel de murdari și de bolnavi ca și ei cât timp nu vă depărtați de biserica asta, cât timp nu vă ridicați, nu protestați și nu cereți acces public la acele informații. Sunteți complici dacă tăceți și tăcerea vă e cumpărată de fiecare dată când acceptați euharistia din mâna celor care cu o seară înainte au violat un copil fără apărare.

Iar voi, monștrii scârboși ce nu meritați nici să vă numiți oameni, voi care vă considerați reperul moral al comunităților în care trăiți, voi care spuneți tuturor cum să își trăiască viața, când și cu cine să facă copii, voi care protestați împotriva homosexualității când o treime dintre voi sunt homosexuali, voi care spuneți ”lăsați copii să vină la noi” uitând să menționați că fraza întreagă e ”lăsați copii să vină la noi în pulă”, voi care vă protejați și vă apărați unul pe altul ignorând riscul la care sunt supuși copii inocenți cu care aveți de-a face, voi vreți milă?

Voi vreți iertare? Voi aveți impresia că niște cuvinte meșteșugite și niște scuze spuse cu jumătate de gură o să vă absolve?

Voi care numiți informațiile din media despre abuzuri ”bârfe răutăcioase” voi vreți să fiți autoritate morală?

Javre fără minte, nu aveți scuze și nu ar trebui să vă ierte nimeni, ar trebui să fiți dezmembrați, bogățiile voastre să ajungă pe mâna guvernelor respective (ignorând statul teocratic al Vaticanului), preoții voștrii să învețe o meserie adevărată și să lăsați omenirea să trăiască fără voi. Ați avut 2000 de ani, lăsați-ne în pace!

Ați abuzat încrederea oamenilor care vă cred urmașii zeilor, ați distrus fiecare rămășiță de umanitate din voi atunci când v-ați acoperit ca ultimii mafioți.

Da, mafioți. Nu sunteți cu nimic mai buni decât infractorii de rând. Doar că… până și criminalii de rând au onoare, și își acceptă greșelile și unii chiar se căiesc fără să spună că de vină e secularismul, televizorul sau bucile prea rotunde ale copiilor.

Voi nu, voi persistați în a face rău, în a încălca încrederea și speranța ce vă sunt date implicit pentru că reprezentați un zeu iubitor.

Toți reprezentanții bisericii catolice ar trebui să demisioneze fără excepție. Gradul de extindere al acestor abuzuri arată clar ca nu sunt simple întâmplări și e evident că erau cunoscute în cadrul bisericii, probabil la nivel internațional.

Ba erau cunoscute din vremea lui Boccacio, care povestește cum o tânără nubilă ajunge la diverse mânăstiri și acolo e învățată de un preot cum să ”il bage pe diavol în iad”

Nu mai aveți nimic, nici fibră morală, nici șanse de recuperare.

Muriți și lăsați omenirea să uite de coșmarul pe care ni l-ați adus.

P.S. Nu v-am uitat nici pe voi ortodocșilor că aveți povești poate chiar mai scârboase, dar deocamdată ieșiți bine că sunteți un cult minor.