Acum ce se voteaza intra intr-o discutie diferita. De fapt intra intr-o discutie despre educatie, baza oricarei natiuni.
Fara educatie poti sa fluturi toate drepturile omului si toate rationamentele ca tot pentru prostanaci le spui.

Toti oamenii indiferent de sex, religie, cunostinte au drept de vot

Ce aşa mare principiu etic e dreptul de vot? În unele state din SUA, în trecut, se aplica votul cenzitar pe motiv că numai cei bogaţi plăteau taxe. De-abia dacă cei săraci, care contribuiau cu mult mai puţin sau deloc la fondurile publice, ar fi avut aceeaşi putere a votului ca şi cei bogaţi, ar fi fot imoral. Asta însemna că săracii decideau ce să facă cu banii bogaţilor… hmm… ce convenabil…
Important nu e cine votează, ci ce se votează. Dacă largele mase populare votează să se jecmănească unii pe alţii, aleg la putere un dictator sângeros (şi Hitler a devenit cancelar în mod democratic), ard pe rug vrăjitoare sau pe „burghezo-moşieri”, etc., iar o mână de oameni (pe baza sângelui, averii, etc.) apără proprietatea şi drepturile fiinţei umane, prefer a doua variantă.

Iar cele 3 repere morale ale mele nu se exclud unul pe altul.
Sigur ca regimul comunist spunea ca trebuie sa torn la securitate pe adversarii sistemului dar in acelasi timp asta insemna incalcarea dreptului la libera exprimare.
De asta e si importanta ordinea in care le-am trecut.
Mai intai drepturile omului. Apoi legile locale, apoi propria ratiune.

Sigur ca pot sa intru intr-o capcana daca ma duc sa fac scandal prin cine stie ce tara in favoarea drepturilor omului pe care respectiva tara le incalca. Practic pot fi arestat pentru ca de fapt incalc legile chiar daca actionez in spiritul Legii 1. Pe de alta parte ratiunea mea va spune ca nu ma pot opune singur sistemului legal al respectiveii tari si mai bine o las pe seama oamenilor de acolo.

Sigur ca nu-i perfect, ce sistem e? Dar e mai bine decat legi biblice din care multe sunt ramolite. Personal n-am ravnit niciodata la vaca vecinului si nici nu cred ca se va intampla.

Moralitatea este în evoluţie continuă. De la primele societăţi umane au fost necesare coduri morale pentru a asigura supravieţuirea grupului.

Eu nu cred că moralitatea se află în nici un fel de evoluţie, adică de la societate la societate, de la epocă la epocă. Eu cred că toţi oamenii sunt dotaţi cu aceeaşi capacitate de a fi morali, iar diferenţele culturale în materie de ce e moral şi ce nu nu sunt decât alte abateri de la morala pură, pe care o conştientizează orice om. Merge cam ca în exemplul tău cu „numărul de creştini existent”: dacă într-o societate (să zicem, cea spartană sau cartagineză) e normal să ucizii pruncii, şi dacă toată lumea o face, atunci brusc nu mai e imoral să ucizi pruncii.

În schimb dacă membrii tribului conveneau să muncească împreună pentru a obţine hrană, pentru a pregăti hrana, pentru a se apăra, pentru a construi, acel trib avea şanse mai mari de supravieţuire.

Eu nu cred că moralitatea vine din vreun instinct de grup. În fond, etica este o trăsătură specific umană, iar numai animalele nu se măcelăresc reciproc din cauza unor simple instincte. Însă noi, oamenii, suntem dotaţi cu raţiune, şi deci cu moralitate. Eu cred că etica este o proprietate a raţiunii, şi a apărut odată cu dezvoltarea ei şi căpătarea unei mai mari importanţe în acţiunea umană.

Iată reperele mele morale:
[...]
2. Legea statului în care trăiesc sau în care călătoresc

Dacă legea e reperul tău moral, e naşpa rău. Pe vremea comuniştilor, legea zicea să-i torni pe adversarii sistemului, era asta moral? De multe ori, legile sunt oficializări ale anti-moralităţii.
În rest, sunt în mare parte de acord cu tine.