Dumnezeu e ateu!

Scrisoare către Dumnezeu (destinatar neconfirmat)

Publicat în Raving and ranting, Speak OUT by dumnezeueateu pe ianuarie 19th, 2008

Intro:

Mă uitam prin statisticile blogului să văd ce guuuglează oamenii de ajung pe paginile astea (sunt uimit de trafic pentru un blog de sub o lună).

Și am dat peste ”scrisoare de la dumnezeu”. Aparent sunt o grămadă de oameni din România care au primit scrisori deși știm cu toții că ”acel” Dumnezeu al Bibliei știe o singură limbă și anume ebraica (bravo lui, că-i destul de grea pentru urechile mele).

Acuma, mie cred că n-o să-mi scrie dar mă gândeam să-i fac eu hatârul:

Dragă Elohim, Eu sunt cel ce sunt, Yehova, Gelozie, sau orice alt nume pretinzi că ai

Probabil te întrebi ce vreau de la tine. Sincer, am o singură intrebare:

Știi să scrii?

De ce întreb: pentru că dincolo de faptul că te consider inexistent și prin urmare incapabil de a scrie m-a uimit dintotdeauna metoda de transmitere a informației pe care ți-ai ales-o. Adică, să fim serioși, inspirație divină? Întâmplător printre puținele metode care nu lasă urme fizice sau detectabile cu vreun material inventat de om… Eu zic că ești suspect.

Am mai întrebat o dată niște oameni dacă Adam știa să scrie. Mi s-a spus că da. Deci s-a născut învățat, pentru că de la tine sigur nu a aflat.

Ba arzi tufisuri, ba te ascunzi pe munte cu preferații tăi și le dictezi cum să cioplească în piatră, ba vorbești prin porumbei, ba ești mistic și rupi perdele fără să zici nimic, ba orbești oamenii cu ”lumină mare”.

Dar de ce nu pui nene mâna pe un stilou/pană de înger apoi pe un papirus/bucată de hârtie și trimiți epistole non-cybernetice tuturor interesaților. Fără atâția intermediari care sug din portofel ca să împartă înțelepciunea pe care nu le-ai dat-o. Fără posibilități de interpretare de către țăcăniți care ”fac voia ta” și apoi bubuie prin metrouri și trenuri și piețe publice.

Și te rog să-mi mai explici de ce l-ai lăsat pe abuzatorul ăla de ciuperci halucinogene să scrie cărți. Adică măcar un pic de CTC (control tehnic de calitate) dacă tot nu ești în stare să scrii singur. Da, la Ioan Apocalipticu’ mă refer.

Și încă ceva: L-ai trimis pe băiatul tău să moară pentru păcatul pe care l-au comis oamenii pentru că tu le-ai dat dreptul la alegere (despre asta discutam altădată), dar nici măcar el nu știa să scrie. Și i se mai spunea și Învățătorule. Auzi măi Gelozie, hai să-ți spun o treabă: oamenii uită repede! D-aia niște egipteni au spus ca scrisul este o piedică în calea uitării sau ceva asemăntor. Și au început să picteze păsări pe pereți, dar ideea e că înțelegeau ce scriau și chiar și acum mai aflăm chestii noi din vremea aia datorită faptului că ei știau să scrie, spre deosebire de tine.

Băiatul tău se juca in nisip încercând să facă o cazemată pe când unii omorau o femeie dar avea noroc că e bun de gură și a salvat-o. Când l-au arestat șefii ăia religioși de ce nu a scos un certificat de naștere virginală scris pe cine știe ce material semi-miraculos pentru vremea aia care să zică așa:

Băiatul meu e Iisusel,

Mor creștinii pentru el măăăă

Semnat, Gelozie ELOHIM

Hai că-ti dau și melodia ca să te inspiri. Partizan - Fata mea (click dreapta, save as, redenumeste in mp3)

Acuma sigur că o să spui că dacă dădeai dovezi oamenilor le-ar fi răpit dreptul de alegere. Depinde și asta. Considerând că până acum nu ai scris nici un rând probabil că ai face grămezi de greșeli gramaticale așa ca nimeni nu te-ar lua în serios. Viața e crudă și ne-a învățat să fim critici cu ăștia care nu sunt adaptați societății. Îi susținem, îi ajutăm dar când încep să-și dea aere că ei vorbesc telepatic o lăsăm baltă.

DAAAAR eu mergeam pe altă idee acum. Considerând că nu știi să scrii (un atribut de bază al unui om normal) => nu aveai cum să calculezi ecuațiile de grad n necesare pentru creearea universului și menținerea acestuia (pentru că îți trebuie cel puțin o ciornă) => ai mințit în inspirațiile divine DAR tu nu poți să minți pentru că ești Adevărul însuși=> Contradicție => nu exiști.

Acum poți să dispari într-un nor de logică

Adio!

41 Responses to 'Scrisoare către Dumnezeu (destinatar neconfirmat)'

Subscribe to comments with RSS or TrackBack to 'Scrisoare către Dumnezeu (destinatar neconfirmat)'.

  1. Sky said, on ianuarie 20th, 2008 at 1:38 pm

    indoiala naste indoiala. Nu cauta sa crezi acolo unde tu nu crezi …

  2. dumnezeueateu said, on ianuarie 20th, 2008 at 1:42 pm

    Indoiala naste indoiala?
    Wuahahaha. Indoiala naste cele mai bune lucruri din lume.
    Daca oamenii nu se indoiau ca pamantul e plat n-ai fi aflat niciodata adevarul.

  3. anddij said, on ianuarie 20th, 2008 at 1:54 pm

    Va alege să îţi răspundă, sau să nu îţi răspundă. Poate dacă o va face, îţi va fi mai rău, sau dimpotrivă. Înţelepciunea lumii este nebunie în ochii lui Dumnezeu.
    Pe scurt, scrisoarea lui Dumnezeu este Biblia. Gîndeşte-te că este cea mai controversată carte, despre care se vorbeşte cel mai mult, se critică cel mai mult, totuşi este fără greşeală. Este cartea cea mai “vînată” în decursul istoriei, care se dorea a fi distrusă. A fost arsă, ruptă şi cîte şi mai cîte. Central, în are pe Isus, persoana despre care se vorbeşte cel mai mult, este cea mai mediatizată, este cea mai pomenită şi amintită persoană, alături de Dumnezeu Tatăl, care sunt una.
    Poţi să te revolţi cît vrei, poţi să încerci cît poţi să îl excluzi pe Dumnezeu din viaţă, dar El tot va fi proclamat, vestit şi lucrarea Sa se va face. Dumnezeu îţi găseşte oamenii, timpul şi locul. Nu este o problemă asta la El. Este omniscient, omnipotent, omniprezent. Aş da mai multe atribute, dar nici toate unităţile de stocare din lume nu-I pot cuprinde măreţia…

  4. anddij said, on ianuarie 20th, 2008 at 1:55 pm

    A propos de faptul că pămîtul e plat….de unde ştia Iov că pămîntul este rotund, cu 5000 de ani inainte ca Magellan sau Galilei sa facă aceste descoperiri? Vezi Iov, capitolul 38, dacă nu mă înşel.

  5. dumnezeueateu said, on ianuarie 21st, 2008 at 12:09 am

    Muaa, pai eu am 2tb de stocare, incap 500 de mii de poze si un incape un dumnezeu mic acolo? Parca era pretutindeni deci e si in hardul meu.
    Cat despre ce stia Iov e evident ca Dumnezeul care l-a inspirat pe Iov a uitat pana la urmatorii care isi dadeau cu parerea despre pamant si ziceau ca din varful unui copac inalt poti sa vezi marginile pamantului.
    Biblia e perfecta, asa cum e perfect un concert de-al lui Adi Minune.
    Guugeleaza skeptics annotated bible ca sa vezi problemele bibliei.
    Cat despre omnipotenta si omniprezenta… nici nu incep sa vorbesc despre problemele conceptelor astea sau despre cat de putin se materializeaza ele.

  6. Sky said, on ianuarie 21st, 2008 at 1:34 pm

    nu ma refeream la tipul ala de indoiala - ci la supozitia ca ceva ezoteric poate fi pus la indoiala - cand prin esenta lui nu este accesibil decat anumitor oameni initiati … dar in fine, ideea era alta: “cand vezi un miracol nu-i nega existenta” - sau nu te considera mai presus de cer fiindca nu esti - sau “nu toate lucrurile astea care sunt pe pamant tzin de material mai tzin si de spiritual” si multe alte exemple …

    Dumnezeu nu poate fi contestat prin faptul ca el nu se infatiseaza in carne si oase … sau in vise si himere … in fine … vorbesc cu un ateu care se intreaba daca exista sau nu D-zeu …

    cheers mate!

  7. some_girl said, on ianuarie 21st, 2008 at 6:55 pm

    “Cui ii lipseste intelepciunea s-o ceara de la Domnu shi El i-o va da!” Dar din pacate ca sa stii k itzi lipseshte tre sa ai makr un gram in cap…. Asa k mey ateule nu ma ashtept sa ceri prea curand intzelepciune… Sincer te compatimesc pt vaiata fara sens pe kre o traieshti shi sa stii k ar fi un lucru nemaipomenti pt tine k viata ta sa se termine odata q moartea dar din pacate vor urma veshnicii de chinuri in IAD…. Te compatimesc sincer…

  8. AndreiJ said, on ianuarie 22nd, 2008 at 5:02 pm

    Aproape tot ce scrie in Skeptics Annotated Biblie, poate fi explicat, uneori logic, alte ori prin referire la alte texte din Biblie. Şi cred că deja s-a şi făcut lucrul acesta. Oricum, Dumnezeu ne cere credinţă. El, Dumnezeu, zice: “puţin credincioşilor, nu ştiţi că ceea ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţa la Dumnezeu?”

  9. dumnezeueateu said, on ianuarie 23rd, 2008 at 12:35 am

    Am ajuns sa fiu compatimit de some_girl cu probleme de gramatica, exprimare si ortografie.
    Da, esti exact persoana potrivita.

    Uite andrei/andi iti propun sa faci un site believers annotated bible in care sa combati argumentele de pe skeptics.
    Sunt sigur ca ar fi o resursa cel putin fascinanta daca reusesti sa treci de primele 10 explicatii.
    La fel de sigur cum sunt ca doar ai trecut pe acolo si crezi ca ai citit “aproape tot”.

  10. DazeLoop said, on ianuarie 23rd, 2008 at 3:01 am

    anddij: “Va alege să îţi răspundă, sau să nu îţi răspundă. Poate dacă o va face, îţi va fi mai rău, sau dimpotrivă. Înţelepciunea lumii este nebunie în ochii lui Dumnezeu.
    Pe scurt, scrisoarea lui Dumnezeu este Biblia. Gîndeşte-te că este cea mai controversată carte, despre care se vorbeşte cel mai mult, se critică cel mai mult, totuşi este fără greşeală. Este cartea cea mai “vînată” în decursul istoriei, care se dorea a fi distrusă. A fost arsă, ruptă şi cîte şi mai cîte. Central, în are pe Isus, persoana despre care se vorbeşte cel mai mult, este cea mai mediatizată, este cea mai pomenită şi amintită persoană, alături de Dumnezeu Tatăl, care sunt una.
    Poţi să te revolţi cît vrei, poţi să încerci cît poţi să îl excluzi pe Dumnezeu din viaţă, dar El tot va fi proclamat, vestit şi lucrarea Sa se va face. Dumnezeu îţi găseşte oamenii, timpul şi locul. Nu este o problemă asta la El. Este omniscient, omnipotent, omniprezent. Aş da mai multe atribute, dar nici toate unităţile de stocare din lume nu-I pot cuprinde măreţia…”

    Care e cuvantul lui? Pick and chose??

    Mergi de vesteste cuvintele acestea la miazanoapte si zi: Întoarce-te, necredincioasa fiica a lui Israel, zice Domnul, ca nu voi varsa asupra voastra mânia Mea, pentru ca sunt milostiv si nu Ma voi mânia pe veci, zice Domnul. (Ieremia 3:12)

    Si tu prin tine însuti te vei lipsi de mostenirea ta, pe care ti-am dat-o Eu si te voi da în robie vrajmasilor tai, în tara pe care tu n-o stii, pentru ca ai aprins focul mâniei Mele si în veci va arde”. (Ieremia 17:4)

    Daca marturisesc Eu despre mine însumi, marturia Mea nu este adevarata. (Ioan 5:31)

    A raspuns Iisus si le-a zis: Chiar daca Eu marturisesc despre Mine Însumi, marturia Mea este adevarata, fiindca stiu de unde am venit si unde Ma duc. Voi nu stiti de unde vin, nici unde Ma duc. (Ioan 8:14)

    Si apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toata puterea, în cer si pe pamânt. (Matei 28:1 8)

    Stim ca suntem din Dumnezeu si lumea întreaga zace sub puterea celui rau. (1 Ioan 5:19)

    Si a zis: Spre judecata am venit în lumea aceasta, ca cei care nu vad sa vada, iar cei care vad sa fie orbi. (Ioan 9:39)

    Si daca aude cineva cuvintele Mele si nu le pazeste, nu Eu îl judec; caci n-am venit ca sa judec lumea ci ca sa mântuiesc lumea. (Ioan 12:47)

    Asa sa lumineze lumina voastra înaintea oamenilor, asa încât sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri. (Matei 5:16)

    Luati aminte ca faptele dreptatii voastre sa nu le faceti înaintea oamenilor ca sa fiti vazuti de ei; altfel nu veti avea plata de la Tatal vostru Cel din ceruri. (Matei 6:1)

    Si a pus Iacov locului aceluia numele Peniel, adica fata lui Dumnezeu, caci si-a zis: “Am vazut pe Dumnezeu în fata si mântuit a fost sufletul meu! ” (Facerea 32:30)

    Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul-Nascut, Care este în sânul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut. (Ioan 1:1 8)

    Daca asta este scrisoarea lui tre’ sa-mi spuna de unde-si cumpara iarba… Omniscient, omnipotent, omniprezent my ass…

    Trebuie sa ne temem de Dumnezeu (Matei 10:2 8)

    Trebuie sa-l iubim pe Dumnezeu (Matei 22:37)

    Nu exista frica in dragoste (1 Ioan 4:1 8)

    Fuck dude… where do u get your weed from??

  11. AndreiJ said, on ianuarie 27th, 2008 at 2:26 pm

    Cred că deja s-a raspuns la jumătate din Biblie Scepticilor, dacă nu mă înşel. Să comentezi fiecare alineat sau verset dintr-o carte cu peste 2000 de pagini ia timp, dar se lucrează, nicio problemă, se va rezolva.

    Mă aştept ca autorul SAB să vină cu noi argumente şi explicaţii. Sunt convins că i se va răspunde şi acelora. Sunt alţii mai avizaşi sau mai în stare ca mine să răspunda la SAB.

  12. Dracool said, on ianuarie 27th, 2008 at 5:45 pm

    face it….THERE IS NO GOD!!!
    religion is the biggest bullshit man has ever think of…
    in afara de biblie ce alt argument sau divezi ai…???? voi credinciosii tineti de biblia aia afurisita ca orbu’ de bata…

    some_girl …. ziceai ca-l compatimesti pe dumnezeueateu … poate chiar esti dezgustata de el si il crezi un ignorant…
    Abraham Lincoln,Albert Einstein,Isaac Asimov,Ernest Hemingway,Arthur C. Clarke,Charles Darwin,Benjamin Franklin,Francois Marie Arouet-Voltaire,Galileo Galilei,Freidrich Nietzsche,James Madison,John Adams,Karl Marx,Lev Tolstoy,Napoleon Bonaparte,Thomas Jefferson,Thomas Edison,Sigmund Freud,Arthur Schopenhauer,Marie Curie and so on…toti au fost atei….si pe ei o sa-i compatimesti???

  13. DazeLoop said, on februarie 2nd, 2008 at 1:14 pm

    Nu se va rezolva AndreiJ! Indiferent de opiniile lor, tot opinii raman. Oamenii inteligenti fac anumite crezuri sa para rationale, fara dovezi, dar tot crezuri raman. Le spune lor vreun zeu ca este cum este? Nu! Dar ei au toate raspunsurile. Si nu-mi spune ca biblia este “scrisoarea lui dumnezeu”. Pentru mine este o carte lipsita de sens, pe alocuri respingatoare moral, fictiune si mitologie… cu o gramada de contradictii.

  14. DazeLoop said, on februarie 2nd, 2008 at 1:21 pm

    Nu imi arata ca ar fi “scrisoarea” unui dumnezeu care are atributele de sfintenie (separat de pacat si incoruptibil), justete (are dreptate in toate), suveranitate (are vointa proprie), omnipotenta (atotputernic), omnistiinta (atotstiutor), omnibenevolenta (atotiubitor) si ubicuitate (omniprezent). Asadar, cand scrieti anumite chestii in “apararea lui”, voi “razboinici ai luminii”, pentru noi sunt doar niste cuvinte aruncate acolo fara sens si irationale.

  15. some_girl said, on februarie 15th, 2008 at 3:35 pm

    un site cu dovezi incontestabile care te pune pe ganduri
    http://www.everystudent.ro/a/dincolo.html?gclid=CKaNre-mxpECFRXWXgodvSLxyw

  16. DazeLoop said, on februarie 17th, 2008 at 12:10 am

    Dincolo de credinta oarba? funny :) Eu tot credinta oarba o numesc. Dupa cum ziceam: “doar niste cuvinte aruncate acolo fara sens si irationale”. Se pare ca nu-ti place sa gandesti cand citesti un comment ci doar sa il critici bazandute pe “cunostintele” tale din biblie. Cunostinte este prea mult spus, mai degraba auzite de la altcineva (pastor, preot, nebun de pe strada imbracat la costum…). Ma citez din nou: “Indiferent de opiniile lor, tot opinii raman. Oamenii inteligenti fac anumite crezuri sa para rationale, fara dovezi, dar tot crezuri raman. Le spune lor vreun zeu ca este cum este? Nu! Dar ei au toate raspunsurile. Si nu-mi spune ca biblia este “scrisoarea lui dumnezeu”. Pentru mine este o carte lipsita de sens, pe alocuri respingatoare moral, fictiune si mitologie… cu o gramada de contradictii.” Ce am citit acolo pe site sunt tot citate alese din biblie dupa bunul plac si o elaborare a lor.

  17. [...] cunoasteti fete atee incurajati-le sa mearga poate il intreaba pe Jesus asta daca stie sa scrie  « Pleaca mah cu zodiile [...]

  18. calatorru said, on martie 11th, 2008 at 12:11 am

    :) interesanta scrisoarea ta. putin cam obraznica pentru ochiul meu, da no, ca fiecare vad si eu rau, ca altfel nu era necesar sa port ochelari.
    in timp ce citeam ma intrebam daca El a cetit? :) sau ce nevoie sa ceteasca cand stia dinainte.

    nu stiu daca are legatura sau nu, da mi/am adus aminte o zicere.
    cica omu de stiinta se faleste catre Elohim ca nu mai are nevoie de El, ca acum si omul poate face ce a facut El la inceput, bla, bla, bla…
    bine, zice El, sa te vad…
    la care omul nostru se apuca si ia pamant, lut, ce/o fi fost si modeleaza un chip la care sa/i dea viata…
    la care replica de sus:
    ia lutul tau!

    scriem noi scriem, da pe “colile” Lui - ca sa nu le zic “ciorne”

    in trecere - calatorru

  19. miru said, on martie 19th, 2008 at 3:17 pm

    daca tot pui atata pret pe scris ,Dumnezeu a scris cu Mana Lui cele 10 porunci pe tablele legii(Biblia,Exodul 31:1 8) , si a mai scris ceva…”mene mene teche upfarsin”(Biblia,Daniel 5) .

    nici unul din versetele astea asa zise contradictorii nu sunt greu de explicat, problema este cu ce scop citesti Biblia, daca o citesti ca sa-L descoperi pe Dumnezeu cu siguranta El se va lasa descoperit, si nu numai Biblia spune despre Dumnezeu ci tot universul spune ca are un Creator. Daca nu vrei sa deschizi ochii si sa vezi adevarul tu esti singurul care ai de pierdut, crezi ca pt Dumnezeu ar fi greu lucru sa-ti trimita tie o scrisoare personala, nu ar fi, dar chiar daca ai primi-o tot nu ai crede, El iti vorbeste prin lucruri mult mai marete (priveste in jurul tau, cine ar mai putea sa creeze lucrurile minunate pe care Dumnezeu le-a creat, in Biblie scrie ca El cheama lucrurile care nu sunt ca si cum ar fi, poti tu creea din nimic ceva? nu ca esti doar un om) . Nu mai incercati sa-L inghesuiti pe Dumnezeu in niste limite omenesti, El nu poate fi cuprins pe deplin cu logica noastra imperfecta, sau poate o creatie de oricefel sa defineasca, sa critice sau sa ceara socoteala creatorului?! Noi, ca oameni incercam sa-l intelegem pe Dumnezeu masurandul cu instrumente omenesti: cat e de mare? ce greutate are?are inceput?sfarsit?vorbeste?scrie?doarme? Insa acestea nu sunt decat o dimensiune fizica,materiala, ce tine de materie (adica o dimensiune finita,limitata,efemera, caracteristica noua oamenilor), pe cand Dumnezeu are si o dimensiune spirituala,care este superioara celei materiale si care nu se supune si nu poate fi ingradita de legile materiei.

    Ca oameni nu avem nimic care sa nu fie dat in dar de la Dumnezeu, nimic nu ne apartine decat un singur lucru : alegerea, Dumnezeu in dreptatea si in dragostea Sa nu ne-a facut roboti ci ne-a dat dreptul sa alegem, sa alegem sa credem sau nu…

    Il cunosc pe Dumnezeu nu numai din Biblie ci si din relatia mea cu El, mi-a dat un sens vietii mele (pentru care-I multumesc), m-a vindecat cand am fost bolnava (a vindecat atatia prieteni de-ai mei, atatia oameni care au avut cancer sau alte boli imposibil de vindecat la oameni) , m-a ajutat cand am avut nevoie, mi-a dat bucurie cand eram trista, si speranta in loc de deznadejde, mi-a raspuns cu bunatate chiar si atunci cand L-am ranit. Avem un Dumnezeu minunat, care a suferit ocara, badjocura, bicele, scuipaturile, cuiele, crucea si moartea pentru ca ne-a iubit si ne iubeste !

  20. dumnezeueateu said, on martie 19th, 2008 at 8:13 pm

    miru stii ce spui?
    Depinde cu ce scop citesti Biblia - e ca si cum ai spune “gasesti tot ce vrei, depinde de ce vrei sa auzi/vezi” Ca la bazar.
    M-am uitat in jur si desi totul este minunat nu inseamna ca este neaparat creatia vreunui zeu. Sunt lucruri pe care le cunoastem si lucruri pe care le vom descoperi. Viata e minunata asa cu mici incertitudini.

    Imi explici te rog ce inseamna dimensiunea spirituala? Cum se manifesta? dimnesiunea asta are reguli? limite? legi ce o guverneaza? ca eu mai stiu un nume pentru e: dimensiunea inexistenta in care s-a ascuns zeul inexistent cand lumea a inceput sa descopere faptul ca nu se afla in nori, in cer, in spatiu cosmic.

    Daca poate sa-mi scrie sa o faca, ma convertesc in secunda doi. Desigur scrisoarea trebuie sa aiba niste atribute miraculoase sa fie evident ca vin din lumea asta spirituala de care zici. De exemplu sa vindece bolnavii sau sa creeze mancare din nimic, ca asta e o chestie des prezenta prin biblii.

    Dumnezeul cu care ai relatie tu este propria ta persoana. Doar tu te-ai ridicat din depresii, ti-ai dat impuls pentru a depasi boli (sau macar a-ti ameliora starile fizice ale acestora). Cat despre miraculosii vindecati de cancer se numeste regresie spontana si nu prea tine cont de credinte.

    A murit d-amboulea si n-a suferit nimic. Ce e aia sacrificiu cand mori si dup-aia invii? Ce ai sacrificat? Niste demnitate? O tipa violata a pierdut mai multa demnitate si e mai profund marcata decat un zeu inviat.

  21. dumnezeueateu said, on martie 19th, 2008 at 8:16 pm

    @ calatorru, pai cum sa stie dinainte?
    Daca stia dinainte inseamna ca nu am liber arbitru pe care mi-l garanteaza fiecare popa si carte religioasa de la inceputurile bibliei pana acum.
    Nasol, ca eu m-as enerva sa scrie cineva d-astea despre mine, dar pana acum nu m-a deranjat cu nimic nenea.
    Poate pentru ca concluzia mea e adevarata?

  22. calatorru said, on martie 19th, 2008 at 11:14 pm

    n-am mai fost de ceva vreme paci. am batut alte carari, ce sa fac :)

    de ce sa insemne ca stiinta mai dinainte iti anuleaza liberul arbitru? si un psiholog bun poate intui cu multa exactitate un gest pe care urmeaza sa-l fac, sau o actiune, dar asta nu inseamna ca nu ma lasa, ca imi ia libertatea de a face (asa vad eu)

    cat despre enervare si nervi…se pare ca se controleaza enervant de bine :)

  23. miru said, on martie 20th, 2008 at 9:35 am

    (dumnezeuleateu) iti respect dorinta ta de a primii dovezi concrete pentru a crede in ceva ce tu nu cunosti…sau ce nu ti s-a descoperit inca personal…
    Cand am spus “depinde cu ce scop citesti Biblia” m-am referit la faptul ca daca citesti cu scopul de a contrazice sau de a gasi imperfectiuni atunci le vei gasi si Biblia ti se va parea o mare nascocire de povesti , mintea omeneasca functioneaza astfel, daca pleci cu o prejudecata aproape totul se alineaza sa-ti sprijine convingerile. Ai putea spune ca “teoria ” ar merge si invers… dar nu iti cer sa ai credinta cand citesti, adica sa crezi in Dumnezeu si pe urma sa citesti, ci sa citesti cu atitudinea de a intelege, de a descoperii adevarul, cu o atitudine deschisa (de la prima carte a bibliei si pana la ultima este o diferenta de timp de cel putin 2000 de ani,e normal ca unele expresii sa fie greu de inteles avand in vedere perioada, contextul, personalitatea celui ce a scris-o, si avand in vedere ca textul este tradus in limba romana s-au pierdut unele nuante,intelesul unor expresii).
    Si eu am avut multe de pierdut in discutii cu altii atunci cand m-am concentrat numai pe convingerile mele, crezand ca dreptatea e de partea mea nemai ascultand argumentele celorlalti, adica auzeam ce spuneau dar nu ascultam, nu incercam sa inteleg argumentele lor, sa inteleg de ce sustine ce sustine, ce i-a determinat sa creada asta…
    Sa intelegi pe cineva nu inseamna sa fi deacord cu el, ci sa-i acorzi sansa (sau sa-ti acorzi sansa) de a testa si un alt punc de vedere.
    De exemplu tu ai incercat sa-mi explici ceea ce s-a intamplat “defapt” cu oamenii aceea vindecati de cancer sau de alte boli, sau chiar ce s-a intamplat cu mine, multi dintre acei oameni s-au vindecat pe loc, intr-o clipa in urma unei rugaciuni, si nu s-au vindecat “pe rece” ci au simtit o atingere divina, o putere care-ti inunda tot trupul, sau zona bolnava, dupa care esti vindecat.
    In dreptul meu pot spune ca Domnul este cel mai bun prieten al meu, si cel mai minunat lucru care mi s-a putut intampla a fost sa ma intalnesc cu El :) Stiu ca nu ma cunosti si ca nu ai poate motive sa consideri marturia mea credibila, sau poate nu este indeajuns doar o marturie (desi nu este numai a mea) atata timp cat tu nu ai vazut cu ochii tai…dar sunt atatea l;ucruri in care tu crezi si pe care nu le-ai vazut, nu le-ai testat, nu le-ai pipait
    nu spun ca am toate raspunsurile, am si eu mici incertitudini, dar am cel mai important raspuns dupa care imi ghidez viata si care nu ma lasa sa bajbai cuprinsa de indoieli : EXISTA Dumnezeu ! :)
    …merge greu cu scrisul :))) si acum trebuie sa plec la cursuri…

  24. dumnezeueateu said, on martie 21st, 2008 at 1:57 am

    Well, adica felicitari daca ai avut un cancer si ai scapat de el.
    Permite-mi sa fiu sceptic totusi despre chestia asta instanta ca supa la plic.
    Nu zic ca nu o fi adevarata, ca nu am cum sa o neg, insa organismul nu functioneaza asa.
    Corpul tau nu functioneaza asa.
    Sa fac o analogie, stii cat dureaza o raceala? 7 zile sau o saptamana.
    Si un cancer, o boala care e inca idiopatica in multe organe (adica nu i se stiu cauzele) imi spui ca dispare intr-o pocnit din degete?
    Normal ca trebuie sa fie niste degete foarte mari alea…
    Dar intrebarea mea este… poti aduce o dovada stiintifica?
    Adica un nene se certifica canceros cu 1 ora inainte de “supa la plic” si apoi la 1 ora dupa e declarat vindecat.
    Am indoieli ca e posibil, asa cum am indoieli ca tu te-ai dus in fiecare zi la medic sa te testeze.

    Poate ca a trecut o luna intre 2 vizite, poate 2 luni, timp in care corpul tau s-a luptat cu boala si a reusit sa o invinga.
    Ce iti spun pentru binele tau e sa nu te consideri vindecat complet si sa mai faci cate un drum de verificare.

    Daca in schimb imi spui ca a pus mana pe tine vreun evanghelic d-ala cu gura mare si buzunaru’ gros atunci chiar ne suparam.

  25. miru said, on martie 22nd, 2008 at 1:37 am

    ai inteles gresit (nu prea m-ai ascultat) nu eu am avut cancer… dar nu asta ar fi problema…problema nu e nici macar aceea cu certificatul, nici ca Dumnezeu nu ti-a scris sau nu ti-a dat alta dovada “plauzibila” ca exista, ci problema este ca tu NU VREI sa crezi, nu vrei sa crezi in ceva ce nu este palpabil (din punctul tau de vedere), in ceva ce se manifesta in afara legilor pe care tu le cunosti si care nu poate fi explicat folosind logica limitata si ignoranta de care noi oamenii dispunem…
    numai stiu cine a spus ca daca gasesti un ceas (un obiect atat de complex) e normal sa te gandesti ca l-a facut un ceasornicar, ar fi absurd sa gandesti altceva, ca a evoluat din roata de la Carul Mare (spre exemplu)…cu atat mai mult cand te gandesti la om, la Univers si la complexitatea lumii in care traim, e normal sa crezi ca toate aceste au un Creator !
    Si daca este un Creator, atunci intre El si creatie nu este semnul =, adica daca eu(ca om) am creat, am construit un calculator, acel calculator nu va putea niciodata sa ma descrie, sa ma inteleaga pe deplin, el are o dimensiune tehnica, acumuleaza date, face calcule, rezolva probleme(dupa un anume algoritm), face analogii, dar nu va putea niciodata sa inteleaga dimensiunea mea umana, dominata de emotii,sentimente,simturi, personalitate, caracter,viata…calc este cu mult inferior omului chiar daca ar putea la un momendat sa spuna ca e mult mai capacitat din punct de vedere al memoriei si al vitezei de calcul sau de executare a unor sarcini (cu pasi bine definiti dinainte tot de catre utilizator-om) dar asta ar fi doar parerea lui! el nu ma poate vedea decat prin prizma a ceea ce cunoaste, poate intelege, si ceea ce este el (prin dimensiunea lui tehnica)…dar asta nu inseamna ca eu nu am o dimensiune umana si ca nu sunt cu mult mai mult decat el poate pricepe :) binee i-am dat putina “viata” calc di exemplu :)
    oricum ceea ce vreau sa spun este ca Dumnezeu este cu mult mai maret decat ne putem noi inchipui si nu se subordoneaza legilor, care tot El le-a creeat, ci legile ii sunt subordonate Lui , ceea ce e si normal pentru un Creator, si nu inseamna ca lucreaza impotriva lor ci pur si simplu El stie mai bine rostul lor.
    Dumnezeu te iubeste mult…dar nu e disperat, El nu iti cerseste iubirea sau credinta si nu te hartzuieste cu scrisori, El nu este marele circar care sa-ti aduca foc din cer sau sa vindece in fata ta cancerosii doar ca sa crezi si tu ca El exista…….nu ai citit niciodata in Biblie ca El nu izbeste privirea,nu forteaza manerul de la usa inimii tale, El este susur bland, nu ai citit niciodata Ioan 3:16 ? El a facut partea Lui, a intins o mana omenirii, o Mana perforata de cui…partea ta a ramas nefacuta..
    cred ca in inima si in viata ta este un gol maaaare fiindca tu l-ai scos pe Dumnezeu de acolo dar nu ai pus nimic in loc, si nici nu vei avea ce sa pui niciodata asa incat sa umpli golul, nici banii, nici cariera de succes, nici premiul Nobel, nici un loc in istoriei,nici teorii darwiniste,evolutioniste,nici nevasta sau copiii … NIMIC, si asta se cheama sa fi un om nefericit ….
    dar atunci cand te vei hotara sa-L cauti pe Dumnezeu, dintr-o inima sincera, Il vei gasi…cu bratele deschise.. si vei simti ca “ai ajuns acasa”… va fi scrisoarea Lui pentru tine

  26. AndreiJ said, on martie 24th, 2008 at 12:38 pm

    În inima fiecărui om este un gol în forma de Dumnezeu.

    B.Pascal

    ca să fiu în asentiment cu miru :)

  27. dumnezeueateu said, on martie 25th, 2008 at 1:03 am

    Andrei, Pascal e cel cu Pariul lui Pascal, cea mai mare prostie de la rostirea ei si pana acum si inca repetata de cei care n-au alte argumente.
    Oricum stiu de God shaped hole de la U2.

    miru, ma tem ca nici cele 10 porunci, nici chestiunile astea spirituale nu au vreo ramasita de dumnezeire in ele. una sau doua dintre porunci sunt invitatie la sclavie (sunt convins ca cineva le-a folosit pentru a o motiva) cat despre spiritualitate, am vazut zeci de lucruri frumoase pe lumea asta si totusi nu sunt convins ca exista o dimensiune de unde toate astea ne impresureaza. Pur si simplu nu e explicabil.

    Si nu-ti face griji, sunt perfect multumit cu viata mea, iar lucrurile de care nu sunt multumit incerc sa le schimb, daca pot e bine, daca nu, ma schimb eu.

    Asta e o alta impresia a credinciosilor, ca cei care nu le impartasesc parerile religioase sunt lipsiti de vreo dimensiune a fericirii disponibila doar celor ce l-au simtit de zeul din perioada respectiva. Nimic mai fals. O viata rationala, este in ochii mei mai implinita pentru ca nu tanjeste dupa ceva ce nu poate atinge, o perfectiune falsa, o oglinda ce te face cu 20 de kile mai slab.

    De ce nu s-ar subordona Dumnezeu legilor create tot de el? Intr-o companie primul care respecta procedurile este initatorul lor. Intr-o societate cel care are initiativa legislativa este cel care e cel mai puternic adept al ei. Intr-un grup cel care vine cu o idee noua e cel care insista sa o puna in aplicare.

    Ciudata imagine ai despre acest rebel… Nu vad de ce as asculta de indicatiile unuia care nu asculta de propriile sugestii. Da’ ce, am ciunga-n par?

  28. emsal said, on mai 14th, 2008 at 5:00 pm

    NEBUNUL ZICE IN INIMA LUI: “NU ESTE DUMNEZEU!”

    NIETZSCHE SPUNEA “DUMNEZEU A MURIT!”
    ASTAZI, DUMNEZEU SPUNE “NIETZSCHE A MURIT!”…. SI A MURIT NEBUN.
    VOLTAIRE A MURIT CHINUIT DE GROAZA ETERNITATII CARE-I STATEA IN FATA!

    SI TU VEI STA INAINTEA LUI DUMNEZEU SI TE VEI CONFRUNTA CU MANIA SA, CHIAR DACA ASTAZI TE CREZI PUTERNIC SI STAPAN PE SITUATIE.

    NICI UN ATEU NU A RAMAS CONSECVENT IN FATA MORTII, NICI TU NU VEI FACE EXCEPTIE.

    SI, IN FOND, DE CE TE STRADUIESTI SA IRONIZEZI SI SA FACI GLUME (PROASTE!!!) PE SEAMA CUIVA CARE NICI NU EXISTA?

  29. dumnezeueateu said, on mai 17th, 2008 at 12:24 am

    emsal… trist.
    Adu-mi o dovada ca exista dumnezeul asta altundeva decat in mintea ta si a altor oameni cu o usoara dereglare la nivelul asta al “credintelor supranaturale pe care nu simt nevoia sa le justifice prin dovezi pentru ca sunt nedovedibile”
    Nietzsche a murit nemuritor si cuvintele lui sunt in continuare nemuritoare, nu doar alea pe care le-ai scris tu aici ci toate cartile lui vor fi republicate cat timp vor fi oameni pe pamant.
    In schimb dumnezeu nu a spus niciodata nimic, e doar o aberatie in mintea unor tarani de acum sute de mii de ani si tu esti urmasul lor direct.
    Cati atei ai vazut tu pe patul de moarte? Ai vazut vreunul? Atunci nu vorbi din auzite.

    De ce ma straduiesc? Pentru ca tu si milioane de romani credeti intr-o balarie fara sa aveti nici macar o baza stiintifica pentru acel lucru.
    Ia vorbeste cu dumnezeu si zi-mi 4 din 6 numere de la 6 din 49, si poate…. poate te cred ca exista.
    That’s right nu esti in stare, pentru ca e doar o iluzie si tu iti lasi viata condusa de iluzii si aberatii din mileniile trecute in loc sa traiesti in prezent si sa vezi ca lumea nu are nevoie de aberatiile din mintea ta.

  30. emsal said, on mai 23rd, 2008 at 11:41 am

    DUMNEZEU (CEL PE CARE IL NEGI) SA AIBA MILA DE TINE!

    TU N-AI NEVOIE DE DOVEZI, CI DE METANOIA.

  31. dumnezeueateu said, on mai 25th, 2008 at 12:31 am

    uau emsal, multumesc de informatie.
    Nu stiam ca exista o organizatie dedicata spalarii creierului in arad.
    Ce confesiune are?
    Stii ce e amuzant. Metanoia seamana atat de bine ca fonetica cu metadona (initial asta am crezut ca ai scris) stii drogul ala care teoretic te vindeca de dependenta de alte droguri.
    Mda, asa e si religia. Te vindeca de dorinta de a trai ca e mai bine in viata viitoare.

  32. someone said, on iunie 14th, 2008 at 7:12 pm

    cultura la zero, ateule, cauta cuvantul metanoia shi vezi ce inseamna!

  33. dumnezeueateu said, on iunie 16th, 2008 at 11:33 pm

    da, am vazut ce inseamna. Am vomat dupa ce am citit. Consider ca nu aveam nevoie de informatia asta si regret timpul pierdut pentru asemenea aberatie.
    Asa ca sa ma lasi.

  34. DayDream said, on iunie 22nd, 2008 at 1:29 am

    Am observat ca ti-am “inchis” fara vreo intentie blogul celalalt in care incercai sa ne arati cat de bine esti documentat in ceea ce nu cunosti. Imi cer iertare. Parerea mea e ca esti un om furios pe propria-i necunoastere. Reactia ta e insa destul de trista. Sfatul meu ar fi sa renunti la superficialitate incepand cu a-ti schimba nick-ul. Intre timp ma voi gandi daca sa iti pun o oglinda in fata sau nu. Btw, crezi ca esti un om inteligent?

  35. dumnezeueateu said, on iunie 23rd, 2008 at 11:56 pm

    Ce faceam? In ce blog? ha? n-am alt blog. si nici nu vad cum l-ai putea inchide tu.
    Daca cumva nu am raspuns la vreun comentariu a fost din lipsa de timp si chef.
    Asa ca nu te auto-bate-pe-spate.

  36. DayDream said, on iunie 24th, 2008 at 8:43 am

    “Dumnezeu nu există! - o demonstraţie simplă”. I-am spus “Blog”? Am gresit.Nu e.
    “Daca cumva nu am raspuns la vreun comentariu a fost din lipsa de timp si chef.
    Asa ca nu te auto-bate-pe-spate.”
    Da, te crezi un om inteligent. Vei sfarsi crezand ca exista Dumnezeu. Dar pana atunci ne vei plictisi cu aberatii semidocte. In realitate nu esti ateu ci doar un ratacit incercand sa te autoconvingi de propriile-ti idei. Ai nevoie de auditoriu fiindca asta te face sa crezi ca glagoria ta are sens. Linisteste-te, e doar o faza a maturizarii, a cautarii de sine.
    Te-am tras de urechi parinteste, baga de seama. :-)

  37. dumnezeueateu said, on iunie 25th, 2008 at 12:37 am

    Auzi, dar tu te crezi prost? Asa, un raspuns sincer.

  38. dumnezeueateu said, on iunie 25th, 2008 at 12:55 am

    Oh and btw, how the fuck stii tu ce cred eu, cum “voi sfarsi” si ce sunt de fapt? Crezi ca imi pasa ce auditoriu am? Vezi tu sa-mi fii promovat blogul pe undeva? tu esti cel care comenteaza de dragul de a-ti expune ideile eu mi-am facut domeniul pentru mine si pentru cine se oboseste sa treaca pe aici. Nu e nimeni obligat sa fie de acord cu mine, i don’t give a flying fuck, dar nu ma insulta doar pentru ca te crezi mare scula si iti mai si imaginezi ca ai vreo dreptate.

    Auzi la el, faza a maturizarii, caca maca.
    Ai idee cati ani am?

  39. DayDream said, on iunie 26th, 2008 at 8:01 am

    1.Nu, nu ma cred prost. Sincer.
    2.Unde e “domeniul” de care vorbesti?
    3.Stiu ce crezi din ceea ce scrii. Daca e gresit ceea ce cred, de ce scrii gresit?
    4.Daca nu-ti pasa de auditoriu inseamna ca scrii sa te afli in treaba?
    5.Nu te-am insultat. E doar reactia ta adversa in fata oglinzii.
    6.N-am idee cati ani ai si nici ma intereseaza. MATURIZAREA nu e legata neaparat de varsta.
    7.Ai reactii patetice iar asta dovedeste ca am dreptate in tot ceea ce ti-am scris.

    In rest toate bune. O zi placuta tuturor.

  40. dumnezeueateu said, on iunie 29th, 2008 at 1:25 am

    1. Foarte bine nici eu.
    2. dumnezeueateu.wordpress.com asta e domeniul. de fapt sub-domeniul.
    3. Imi spui ca stii ce cred cand eu rad de aberatiile pe care le scot oamenii cand isi imagineaza ca ii urmareste un gagaoi din ceruri. Tu intelegi ca eu nu inteleg ca de fapt exista un gagaoi si ca ar trebui sa ma inchin lui. Fat chance.
    4. Da, n-am ce face seara si intr-o seara m-am hotarat sa deschid un blog. Asa si?
    5. Ma, daca eu te fac aberant semidoct care de fapt nu e ce zice ca e ci un fel uite ateu’ nu mai e nu se numeste insulta sau nu? Ah, ca asta ai dedus tu, e problema ta, data viitoare inchide fereastra daca te supara monstruletii aia rai de pe internet care rad de stupiditatiile pe care le cred miliarde de oameni degeaba.
    6. Maturizarea tine si de varsta si de experienta acumulata pana la o varsta. Pana sa iau bacul credeam ca e greu, pana sa termin facultatea credeam ca ma omor profesorii de nervi. Acum stiu mai bine si imi controlez reactiile. Vezi, maturizare care vine cu varsta. Sau vrei sa-mi dai exemplu vreun copil fara copilarie care isi intretine familia? Ala e tot un copil.
    7. Da-ti singur dreptate si ajungi departe. Come on, dude, aveam pretentii.

  41. dumnezeueateu said, on iunie 29th, 2008 at 1:25 am

    1. Foarte bine nici eu.
    2. dumnezeueateu.wordpress.com asta e domeniul. de fapt sub-domeniul.
    3. Imi spui ca stii ce cred cand eu rad de aberatiile pe care le scot oamenii cand isi imagineaza ca ii urmareste un gagaoi din ceruri. Tu intelegi ca eu nu inteleg ca de fapt exista un gagaoi si ca ar trebui sa ma inchin lui. Fat chance.
    4. Da, n-am ce face seara si intr-o seara m-am hotarat sa deschid un blog. Asa si?
    5. Ma, daca eu te fac aberant semidoct care de fapt nu e ce zice ca e ci un fel uite ateu’ nu mai e nu se numeste insulta sau nu? Ah, ca asta ai dedus tu, e problema ta, data viitoare inchide fereastra daca te supara monstruletii aia rai de pe internet care rad de stupiditatiile pe care le cred miliarde de oameni degeaba.
    6. Maturizarea tine si de varsta si de experienta acumulata pana la o varsta. Pana sa iau bacul credeam ca e greu, pana sa termin facultatea credeam ca ma omor profesorii de nervi. Acum stiu mai bine si imi controlez reactiile. Vezi, maturizare care vine cu varsta. Sau vrei sa-mi dai exemplu vreun copil fara copilarie care isi intretine familia? Ala e tot un copil.
    7. Da-ti singur dreptate si ajungi departe. Come on, dude, aveam pretentii.

Leave a Reply